vineri, 28 august 2015

Prietene mereu

Din scoala am avut o prietena cu care ma intelegeam foarte bine. Eram ca doua surori, unde era una era si cealalta. Prima betie si ultima am facut-o amandoua, a fost  atunci cand am intrat la un colegiu bun, atunci pot spune ca am varsat primele lacrimi. Aceasta fata mi-a fost mereu alaturi, si la bine si la greu. Nu aveam nici o obligatie una fata de cealalta, relatia nostra era una valoroasa, eram in stare sa merg pana la capatul lumii pentru ea, si normal ea era ca mine. 

Multi ar spune ca o prietenie nu rezista prea mult timp, dar i-as raspunde ca se inseala amarnic. 
Tin minte cand a fost banchetul prietena mea avea cateva rochite frumoase, s-a oferit imediat sa imi imprumute una sa imi arate feminitatea( eu fiind un pic mai baietoasa).
Am terminat liceul si tot impreuna eram, dar printr-o intamplare a gasit de lucru in strainatate, gasise sansa vietii ei. Pentru mine a fost o lovitura prea puternica, dar ii doream tot binele din lume, nu ma puteam opune deciziei ei. Era alegerea ei si eu i-am respectat-o. 
Pana la aeroport am plans amandoua ca doi copii, luase drumul strainatatii. Am fost bolnava catva timp, dar trebuia sa imi revin din supararea care imi apasa pieptul, stiam ca nu o sa o pierd niciodata, era prea frumoasa relatia noastra de prietenie. Vorbeam mereu la telefon, mailu-ri..asa ne simteam mai aproape una de cealalta. Avea idealuri mari, imi imartasea toate visele ei, dintre care unele au devenit realitate. 
Dupa primul an cand a revenit in tara a venit direct la mine sa imi faca o bucurie. Era incarcata de cadouri, dar nu asta conta, important era ca o revedeam dupa mult timp. 
Parca ne retraiam adolescenta , simteam ca nu se schimbase nimic intre noi doua, ramasese aceeasi prietena minunata. Isi facuse o situatie buna acolo, era foarte bine pentru ea. 
Ne-am promis ca la primul concediu al meu o sa ii intorc vizita.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu